Cu marijuana spre sportul de performanţă
Experţii ruşi îşi exprimă nedumerirea în legătură cu decizia Agenţiei Mondială Antidoping (WADA) de a creşte de 10 ori nivelul limită al conţinutului de droguri în organism, la care testul doping al unui sportiv să iasă pozitiv. Este vorba despre canabinoizi, care se produc prin utilizarea de canabis.
Abordarea originală a acestei probleme de către o structură responsabilă pentru sportul corect te face să te gândeşti nu doar la partea profesională a problemei, ci şi la cea etică.
Scandalurile legate de doping reprezintă de mult timp un atribut al marilor întreceri sportive. În decursul anilor, au fost descalificaţi pentru folosirea preparatelor interzise cunoscuţi ciclişti, patinatori, schiori şi mulţi alţi sportivi. Adesea, această situaţie a fost cauza unor probleme personale grave şi chiar încheierea carierei în marele sport.
Pentru medicii reprezentativelor naţionale controlul antidoping este o durere de cap la întrecerile sportive de la toate nivelurile. Lupta pentru un rezultat „corect” se duce pe viaţă şi pe moarte. În timp ce cerinţele pentru preparatele folosite de sportivi devin tot mai aspre, chimiştii inventivi găsesc noi formule de stimulatori, care deocamdată nu pot fi „depistaţi”. Oficialii sportivi declară că scopul sfânt este să facă sportul maxim de transparent, stimulând astfel oamenii să ducă un mod de viaţă sănătos şi să respecte normele morale. În aceste condiţii, decizia WADA este cel puţin stranie, deoarece transformă folosirea canabisului, drog interzis în multe ţări, într-o distracţie accesibilă pentru sportivi.
Ziaristul sportiv Grigori Tvaltvadze a declarat că această decizie a WADA este şocantă.
„Dacă de mulţi ani se luptă sistematic cu efedrina, galazolinul şi alte substanţe de pus în nas, în acest caz mi-e greu să înţeleg de ce s-a luat această decizie. Faptul că este o mare problemă pentru sportivi, îl ştim. Mulţi au fost implicaţi în astfel de cazuri. Acum are loc Campionatul Mondial de Hochei. Iar cei care n-au venit la el, însă au jucat foarte bine întreg sezonul, au fost implicaţi în astfel de cazuri”.
Comitetul Executiv al Agenţiei Mondiale Antidoping a crescut conţinutul permis de canabis în organism de la 15, cât a fost până acum, la 150 de nanograme pe mililitru. Potrivit estimărilor specialiştilor, acum sportivii pot fuma marijuana, fără a se teme că vor fi descalificaţi, chiar cu mai puţin de o zi înainte de întrecere. Nu de mult, pentru un test pozitiv la această substanţă sportivii era descalificaţi câte jumătate de an de la diferite întreceri sportive. În plus, iubitorii drogurilor sunt blamaţi de societate pentru încălcarea normelor morale. Chiar şi unele vedete ale sportului sunt pasionate de marijuana. De exemplu, Michael Phelps, care are în palmares 18 medalii de aur la Jocurile Olimpice.
Directorul executiv al Agenţiei Antidoping din Rusia, Nikita Kamaev, atrage atenţia asupra faptului că, în prezent, se întrevede tendinţa de creştere a testelor antidoping pozitive la canabinoizi. Aşa că fumul cu miros caracteristic poate deveni un atribut nelipsit al bazelor de antrenament, la care se pregătesc viitori campioni ai lumii. Şi încă este bine dacă pe posterele populare în rândul fanilor vor fi înfăţişaţi cu echipamente sportive, iar nu cu ţigări cu canabis în mână.
Sursa: Vocea Rusiei